Când îl pui faţă în faţă cu "Iubi", albumul reeditat recent, Florin Chilian devine uşor nostalgic. Din când în când îşi aminteşte să fie incomod, vitriolant şi "costisitor de inteligent". Adică el însuşi. Albumul "Iubi (Interfaţă la realitate)", apărut în 2001, a aşteptat şapte ani pentru ca lumea muzicală să-i confere recunoaşterea. Reeditat recent de Roton, s-a vândut în 10.000 de unităţi în numai două luni. Solistul, recompensat săptămâna trecută cu un Disc de Aur, spune povestea lui "Iubi", care se confundă din ce în ce mai acut cu povestea sa personală. Cu frustrări, lipsuri şi cumplit de multe aşteptări, pierdute printre amintirile anului 2000: "Trei ani am stat cu casa închiriată ca să pun un ban deoparte şi să scot albumul ăsta! Aveam nevoie de bani şi pentru album şi pentru prima chitară adevărată". Pentru prima chitară "adevărată" a vândut-o pe cea veche şi a mai pus vreo 200 de dolari strânşi cu foame, griji, ajutor de la vecini. Florin Chilian este un bărbat întreţinut. De chitara lui. Actuala lui "iubită", luxoasă şi cu tot dichisul, luată din America, l-a costat vreo 7.000 de dolari. Chilian o strânge în braţe ca pe o femeie şi-şi petrece serile cu ea, în garsoniera lui minusculă, situată într-unul din acele imobile vechi din spatele Dealului Mitropoliei. În cei 30 de metri pătraţi, cu balcon şi dependinţe cu tot, şi-a trăit iubirile, frustrările, speranţele, umilinţele. Când n-a mai avut încotro, ca să-şi scoată albumul, a închiriat spaţiul lui "vital". "Închiriez casa pentru un album" "În perioada aia am stat la un prieten, iar vecinii mă invitau la masă - ştiau prin ce trec, doar pentru că voiam să mă lansez în muzică. Domnul Marian Bărbulescu, un vecin care avea grijă de trabantul meu, mi-a împrumutat, fără ştirea soţiei, economiile lui: 48 de dolari. Voia să cumpere ceva frumos soţiei lui şi banii ăia erau ţinuţi secret, pentru cadou. Gestul lui a fost devastator! Tot domnul Bărbulescu m-a ţinut vreo două luni la el, pentru că ştia că am datorii la chitară. Când mi-am schimbat maşina cu o Skoda, i-am făcut trabantul meu cadou". Chilian nu mai ştie pe unde o fi acum domnul Bărbulescu, pentru că s-a mutat din imobilul respectiv. Ce vremuri, ce oameni minunaţi! "Astea erau vremurile, iubi! N-am niciun reproş de făcut cuiva". Chilian-cel-de-astăzi îşi plimbă chitara "într-o maşină de ministru cumpărată din bani munciţi, nu furaţi". "Mi-a zis mai deunăzi un prieten: Bă, eşti singurul fraier din industria muzicală care câştigă bani exclusiv din vânzări! Aşa este: cine vrea să mă audă ori cumpără un album, dă între 35 şi 50 de lei pentru un bilet la concert. Eu nu cânt în pieţe publice, la Zilele municipiului nu ştiu care, la Festivalul Berii sau la cel al Cârnatului. Cânt pe bani şi acum îmi permit să fiu scump, iubi!". "Felix Tătaru a insistat la toţi prietenii lui" După ce în 2001 a fost refuzat de toate casele de discuri, a fost acceptat în final de Soft Records: "M-au pus să plătesc toată producţia albumului, ei doar şi-au pus hologramele. Albumul se datorează lui Daniel Marcu şi lui Emanuel Savin, care n-aveau nicio legătură cu muzica. Aveau o firmă de publicitate stradală şi, în drum spre mare, au ascultat "Iubi" şi au zis: "Ne place, o să ne implicăm". Grafica a făcut-o Felix Tătaru, de la GMP, care era şi el la începutul afacerii. I-a plăcut ce făceam eu muzical şi cu flerul lui - doar a făcut un om primar şi de două ori preşedinte - a insistat la toţi prietenii lui din media să mă promoveze. Ioana Grideanu a trimis un CD la postul TV muzical Atomic. Dar nebunia a început datorită unui om pe care nu l-am cunoscut şi nu ştiu nici acum cine este: a dus o casetă de şase piese ca demo, la Moody Bar, în 2 Mai, pe litoral. Toată vara a cântat acolo şi când oamenii s-au întors în Bucureşti, ei ştiau deja de artistul Chilian. Toţi oamenii aceştia care m-au ajutat au fost alături de mine şi acum, când am primit Discul de Aur", spune el. O casă pe orizontală Chilian şi-a încheiat de mult socotelile cu producătorii muzicali, dar din când în când îi face plăcere să le dea peste bot: "Ştii de ce am făcut-o? De aia, ca să le arăt ălora care n-au avut încredere că au fost proşti!". Ce-şi mai doreşte acum ţine strict de confort: o casă. "Vreau o casă cu o curte, iubi. În care să-mi fac toate nebuniile mele muzicale. Nu o viloaie de-aia ca de manelist! Ce, ai înnebunit? O casă pe orizontală, cu grădină.Aş putea să-mi vând garsoniera şi să iau un credit, dar sunt legat prea mult de ea. Jumătate din viaţa mea este în garsoniera asta!" Felicitări, ai reuşit, Chiliane! Probabil când o să ajungi la suta de mii de unităţi, o să-mi zici să-ţi sun PR-ul şi o să-mi trânteşti telefonul în nas, îi zic. "Da! Mi se pare corect!", răspunde într-o tentă uşor paranoică: "Ce, eu dacă vreau să vorbesc cu Patriciu, crezi că îl sun aşa direct şi-l întreb: "Ia zi, Dinule, pe unde îţi mai extinzi afacerile?"